Începerea și dezvoltarea unei afaceri are multe aspecte pozitive, dar, în același timp implică foarte multă muncă, decizii și frustrări. Astfel, cel mai important pas pe care trebuie să-l faci atunci când crezi că dorești să începi o afacere este să evaluezi obiectiv realitățile pe care le vei înfrunta în fiecare zi a carierei tale de antreprenor.
Astfel, atunci când analizezi aspectele pro și contra începerii unei afaceri, ține cont și de:
- Opinia membrilor familiei și, de ce nu, implică-i in activitățile necesare punerii în practică a afacerii tale
- Cântărește bine orice decizie financiara. Aspectele financiare au impact atât la nivelul afacerii, dar și la nivel personal
- Gândește-te bine ce profil personal ai și regândește-ti obiectivele personale, atâta timp cât o să ai nevoie de tot timpul și toate resursele tale pentru pornirea afacerii
- Înainte să începi încearcă să alegi cea mai bună locație, calculează capitalul de care ai nevoie, cercetează piața și fii precaut atunci când consideri ca e timpul să faci următorul pas in dezvoltarea afacerii tale
Care sunt aspectele de care să ții cont când începi o afacere?
1. Fă-ți bine calculele
Conducerea unei afaceri implică foarte multe ore petrecute la birou, fără vacanțe sau zile libere, dar mai presus de toate înseamnă venituri personale mai mici. Chiar dacă reușești să fi profitabil, cel mai probabil, la început vei prefera să reinvestești profitul obținut în dezvoltarea afacerii și după să-ți plătești un salariu.
Poți să ai cea mai bună idee de afaceri, dar asta nu se va traduce imediat în mii și mii de lei care să-ți permită să-ți plătești salariu și să faci față cheltuielilor de dezvoltare ale afacerii. Orice afacere are nevoie de timp până se lansează, se face cunoscuta și se impune pe piața, așa că, înainte să faci următorul pas, fă-ți bine calculele:
- Dacă ai un job, păstrează-l până când afacerea începe se „decoleze”, astfel încât să-ți asiguri o situație financiară cât mai confortabilă posibil
- Asigură-te că ai suficienți bani să-ți poți întreține familia pentru o perioada de 1-2 ani
- Calculează capitalul de lucru de care vei avea nevoie pentru o perioada de cel puțin 1 an
2. Familia contează
Există o mare diferența între statutul tău de angajat și cel de antreprenor. Atunci când lucrezi pentru afacerea ta ești obligat să dedici cât mai mult timp dezvoltării și organizării acesteia, în detrimentul timpului petrecut cu familia sau cu prietenii.
Cel mai bine este să discuți cu cei apropiați (cei afectați în mod direct de decizia ta de a începe o afacere) și asigură-te că ai sprijinul lor, că aceștia înțeleg sacrificiile pe care trebuie să le faceți, ca cel mai probabil, pentru o buna perioada de timp vă veți baza pe o singura sursa de venit (salariul soției/soțului) și ține cont de opiniile lor atunci când vine vorba de schimbările care vor interveni în viața voastră.
Stabilește un program de lucru astfel încât să poți petrece timp și cu cei dragi, respectă orele dedicate familiei și nu le irosi cu probleme legate de afaceri și cel mai bine, învață să-ți administrezi corect timpul, astfel încât să te asiguri ca afacerea ta va fi un succes și familia va fi fericită.
3. Evaluează-ti profilul personal
Am stabilit care sunt cunoștințele și abilitățile pe care un antreprenor trebuie să le dețină pentru a face fată problemelor complexe aduse de înființarea și administrarea unei afaceri.
Dar, atunci când analizezi aspectele mai puțin vizibile din spatele unei afaceri, ar fi bine sa faci și o analiză obiectivă a profilului tău personal. Ești o persoana optimistă, prietenoasă sau muncitoare? În ce mod reziști presiunii și stresului? Ești organizat și înțelegi cu ușurința cerințele afacerii?
O astfel de evaluare iți poate dezvălui fațete ale personalității tale mai puțin (re)cunoscute. Dacă nu iți place să vorbești sau să te întâlnești cu oamenii, poate că o afacere care solicită mult acest aspect al personalității tale nu este tocmai una potrivită pentru tine.
4. Reconsideră-ți obiectivele personale
Mulți antreprenori aflați la început de drum realizează că nu au suficient timp sau/și bani pentru a-și realiza obiectivele personale, iar lucruri simple pe care înainte le realizau cu ușurința nu mai reprezintă o prioritate. Astfel că vacanțele sau timpul petrecut cu familia sau cu prietenii pot suferi amânări până când afacerea decolează și rezultatele încep să apară.
Provocările administrării unei afaceri
Antreprenorii de succes își înțeleg și cunosc foarte bine domeniul în care activează și modul în care modificările din piața le pot afecta bunul mers al afacerii.
O bună înțelegere asupra factorilor care pot merge într-o direcție greșita și modul în care aceștia te pot afecta pe tine și familia ta, te poate ajuta să iei decizia corecta cu privire la începerea unei afaceri.
5. Tipul viitoarei afaceri
Primul aspect la care trebuie să te gândești atunci când începi o afacere este ce produs sau serviciu vei oferi. Practic, ce vei vinde. În principiu vei putea oferi fie servicii, fie revânzarea de produse in sistem retail, engros sau cu ridicata, fie vei putea fi implicat in producția si vânzarea de produse:
- Servicii – te poți adresa clienților tăi prin oferirea experienței acumulate de tine în timp – consultanță într-un domeniu pe care îl stăpânești foarte bine, organizare de evenimente, IT, marketing sau foarte bine te poți gândi la serviciile de transport, HORECA, dezvoltare personala, beauty, etc
- Vânzări – adică retail, comerț cu ridicata, tranzacționarea sau distribuția de produse. Cumpărare și vânzare de bunuri, in magazine specializate sau on-line
- Producție – realizarea produselor pe care le vei vinde direct sau prin reprezentanți, în magazine specializate sau on-line. Aici trebuie să ai în vedere identificarea unor surse bune pentru achiziționarea materiilor prime, forța de muncă calificată și achiziționarea echipamentelor
6. Nu subestima studiul de piață
O facere care începe fără un studiu de piață corect făcut nu prea are șanse să se dezvolte. Asigură-te că există o piața reală în care poți să vinzi! În același timp, asigură-te ca piața este suficient de mare, că îți cunoști bine concurența, ca știi care sunt punctele de diferențiere și că există suficientă cerere pentru produsul/serviciul tău.
Utilizează ghidul gratuit pentru realizarea studiului de piața.
7. Clienții țintă
Doar pentru că ai un produs sau serviciu pe care îl poți vinde nu înseamnă ca afacerea va deveni profitabilă fără clienții care să cumpere.
Astfel, dacă știi ce vrei să vinzi înainte de a începe afacerea, verifică piața. Vezi dacă există cerere, înțelege cine sunt potențialii clienți și ce își doresc aceștia, cum le poți oferi produsele tale și cât de mare este piața.
In acest mod îți vei putea adapta oferta cu ușurință pentru a răspunde cerințelor clienților și pentru a-ți asigura vânzările viitoare.
8. Forma de organizare
După ce ai stabilit ce vei vinde, cui și unde, trebuie să te gândești să înființezi o firmă. Probabil ca o Societate cu Răspundere Limitată sau SRL ar fi cea mai bună forma juridică, dar nu uita că ai la îndemână si PFA (dacă ești specializat într-un anumit domeniu și dorești ca PFA-ul tău să ofere servicii/produse in acest domeniu).
Verifică pe siteul ONRC toate formele de organizare posibile și ce particularități au fiecare dintre ele.
9. Ai capital suficient?
Multe afaceri bune eșuează din cauza subfinanțării. Este bine să calculezi care este nevoia de capital a afacerii tale încă de la faza de planificare. Trebuie să iei în considerare faptul că vei avea nevoie de fonduri suficiente, cel puțin până când afacerea reușește să atingă pragul de rentabilitate sau să realizeze profit în mod constant.
Capitalul reprezintă suma de bani de care ai nevoie pentru a începe activitatea. Pentru a știi de cât capital ai nevoie poți să calculezi costurile necesare pentru început, să faci previziuni financiare plecând de la specificul afacerii tale. Realizează scenarii de cash-flow. Analizează toate rezultatele obținute și stabilește de ce sume ai nevoie pentru a începe afacerea și de a susține operațiunile o perioadă de cel puțin șase luni până începi să ai vânzări consistente, care să-ți permită continuarea afacerii.
10. Realizează un plan de afaceri și pune-l în practică
Orice afacere are nevoie de un plan. Așa cum nu pleci într-o călătorie fără hartă, așa nicio afacere de succes nu poate începe fără un plan, fără să știi care va fi structura acesteia, cât de mult te va costa, de ce angajați ai nevoie etc
După ce ai finalizat planul de afaceri și ai început activitatea, pune în practica ce ai notat aici, deoarece pierderea din vedere a unor detalii importante menționate in plan te poate costa depășirea bugetului și pierderea direcției afacerii tale.
Învață cum să realizezi un plan de afaceri sau cum să creezi viziunea afacerii tale.
11. Analizează riscurile
Încearcă să fii tot timpul informat cu privire la riscurile la care este expusă afacerea ta, dar și riscurile la care te expui pe tine și familia ta.
Dacă la nivelul afacerii vorbim de risc financiar, legal, operațional etc, la nivel personal, având o afacere îți poți risca locuința, cariera, dacă încă ești angajat sau chiar nivelul de trai.
Fă o listă cu toate riscurile pe care le poți identifica, fii conștient de ele și încearcă să găsești modalități de a le contracara sau diminua.
12. Creșterea afacerii
Să vezi că afacerea ta se dezvoltă este tot ce ți-ai dorit încă de la prima idee, dar fii atent atunci când planifici creșterea acesteia. Orice creștere înseamnă consum de resurse, în primul rând financiare. Asigură-te că afacerea ta nu crește prea repede, pentru a nu sacrifica calitatea bunurilor/serviciilor oferite.
13. Locația! Locația! Locația!
Nu se poate exagera subliniind importanța alegerii locației pentru afacerea ta. Dacă nu ai planificat corect locul în care iți vei deschide afacerea, daca este dificil de ajuns sau în același loc mai există x afaceri cu același specific s-ar putea sa fie nevoie să-ți concentrezi toate eforturile pentru a atrage clienți, fără sa fii sigur că vei avea succes.
Mulți doresc să înceapă o afacere, iar tu te poți număra printre cei norocoși care au reușit să-și transforme visul în realitate. Încearcă să înțelegi care sunt implicațiile începerii unei noi experiențe cum te pot afecta pe tine și familia ta, care sunt riscurile și ce decizii trebuie să iei.
14. Dotări (Active)
Stabilește ce dotări sunt necesare pentru a putea începe. De la birouri la calculatoare, la softuri și autoturisme. Realizează o listă cu fiecare tip de dotare, necesarul acestora și prețul.
15. Chiria și amenajarea spațiului
Un alt aspect de care să ții cont atunci când vrei să începi o afacere este spațiul în care îți vei desfășura activitatea. Fie că este vorba de un birou, spațiu comercial sau depozit, trebuie să te gândești la costurile cu chiria, cu utilitățile, cheltuielile cu amenajarea spațiului etc. Notează aceste costuri în planul de afaceri.
16. Furnizori
Identifică furnizorii cu care vei lucra. Alege mai mulți furnizori cu produse similare astfel încât să te asiguri că nu vei rămâne fără marfă în cazul unei discontinuități în livrarea de marfă. Analizează prețurile practicate de aceștia, calitatea produselor, experiența furnizorilor, locația acestora, programul de lucru, creditul comercial, discounturi, capacitatea de livrare, avize de la autorități, garanții, certificate de autenticitate etc
17. Cheltuielile operaționale
Listează toate cheltuielile pe care estimezi că le vei face pentru funcționarea afacerii, de la salarii și chirii, la rechizite și utilități. Notează aceste previziuni in planul de afaceri și implicit in cash-flow, reprezentând cheltuieli lunare obligatorii. Acolo unde nu știi exact costurile/cheltuielile, lucrează cu aproximări sau cu informațiile obținute din cercetarea pieței. Lasă loc și unui capitol de “cheltuieli neprevăzute” și consideră-le in jur de 10% din totalul cheltuielilor operaționale.
18. Angajați
Găsirea angajaților potriviți poate fi una din cele mai dificile sarcini pentru un antreprenor. Când planifici începerea unei afaceri, planifică și modalitățile în care îți vei găsi colaboratorii. Poți să lucrezi cu freelanceri sau cu angajați. Dacă vei angaja, verifică salariile din industrie, cerințele legale etc.
CE SĂ FACI ÎN CONTINUARE:
Citește și: