Studiul De Piață – De Ce Este Important Pentru Afacerea Ta?

Ține Pasul Cu Tendințele Pieței Si Păstrează-ți Avantajul Competitiv

Studiul de piața este procesul prin care poți colecta informații cu ajutorul cărora vei înțelege mai bine tendințele pieței în care vei activa. Dacă dorești să ții pasul cu schimbările actuale, dar și să păstrezi avantajul competitiv al afacerii, realizarea unui studiu de piața la intervale regulate de timp este mai importanta ca oricând.

De ce sa realizezi studiul de piața?

Scopul unui studiu de piața este de a obține informațiile de care ai nevoie pentru a lua decizii cu privire la începerea afacerii, dezvoltarea acesteia, cu privire la produse, preturi, locație și promovare:

  • Iți poți îmbunătăți produsele sau serviciile pe baza concluziilor cu privire la nevoile și dorințele reale ale clienților;
  • Iți poți stabili prețurile cunoscând marja de profit specifică industriei în care activezi, prețurile practicate de concurență sau pe baza prețului pe care clienții doresc să-l plătească pentru un anumit produs sau serviciu;
  • Poți stabili mai ușor locația afacerii. Pe baza concluziilor studiului de piața poți compara caracteristicile diferitelor locații și cât de multe vânzări generează acestea;
  • Decizi asupra modul de distribuție (vânzare) a produselor sau serviciilor;
  • Poți stabili ce piețe dorești să servești și să stabilești tipul de promovare pe care să îl utilizezi în funcție de segmentarea clienților – de exemplu, vei avea abordări diferite pentru produsele oferite femeilor în comparație cu cele oferite bărbaților sau pentru adolescenți mesajul va fi unul care să corespundă nevoilor și dorințelor acestora etc;

Cum te ajuta studiul de piața?

Realizarea studiului de piața te poate ajuta să:

Iei decizii cu privire la începerea afacerii

La început de drum este de preferat să cunoști detaliile pieței în care vei activa, astfel încât să poți decide pe baza tuturor informațiilor existente ce produse sau servicii sunt potrivite, ce prețuri poți practica, ce calitate a produselor poți oferi etc.

Doar cunoscând astfel de detalii vei putea decide dacă înființarea unei firme și începerea unei noi afaceri corespunde realității tale, dacă poate deveni profitabilă și în cât timp va deveni profitabilă.

Identifici clienți noi și să-i înțelegi mai bine pe cei existenți

Prin realizarea studiului de piață vei identifica clienții tăi țintă, obținând astfel informații valoroase pentru viitoarele campanii de marketing, pentru alegerea produselor și serviciilor pe care le vei oferi sau vei putea alege locația afacerii tale.

Îmbunătățești produsele și serviciile oferite

Prin studiul de piața vei putea să-ti cunoști și să-ți înțelegi clienții potențiali și existenți, iar pe baza informațiilor despre aceștia iți vei putea adapta oferta de produse sau servicii.

Le vei putea îmbunătății pe cele deja oferite sau vei putea aduce noi produse/servicii pe piața, care să răspundă nevoilor clienților.

Realizezi strategia afacerii

Cunoscând cât mai multe detalii despre piața în care iți vei desfășura activitatea, știind detalii despre concurență, prețuri, calitatea produselor, modul de livrare a produselor, dar mai ales, cunoscând și înțelegând nevoile clienților, iți vei putea configura strategia afacerii.

Vei putea stabili motivele care stau la baza deciziei de a începe afacerea, pentru cine, ce acțiuni vei întreprinde pentru a-ți atinge obiectivele, cum poți deveni profitabil, ce înseamnă pentru afacerea ta să devina profitabilă, dacă ai resursele necesare etc

Identifici oportunitățile de dezvoltare și creștere a profiturilor

Realizarea studiului de piața la începutul afacerii și verificarea periodică a datelor colectate inițial, îți vor da posibilitatea să ții pasul cu toate mișcările din piața.

Totodată vei putea identifica oportunitățile de dezvoltare și crește a profiturilor datorită recunoașterii modificărilor survenite în cerere, prin oferirea de produse/servicii calibrate cu noua cerere și, nu în ultimul rând, vei putea găsi noi piețe de desfacere.

Depinde de tine cât de complex dorești să fie studiul de piața, acesta putând acoperi un spectru larg de activități. Poți încerca să realizezi studii simple, pe care să le poți face singur, sau să comanzi studii complexe, cu ajutorul experților în domeniu.

Studiile simple pe care le poți realiza singur sunt făcute pe baza informațiilor pe care le obții în mod direct de la clienți sau prin simpla verificare a diverselor surse (internet, camere de comerț etc), analizarea informațiilor demografice sau chiar prin realizarea unor chestionare care să urmărească opinia clienților despre anumite produse sau servicii sau chiar despre afacerea ta în general.

Cum definești obiectivele studiului de piața? 

Obiectivele studiului de piața pe care dorești să-l realizezi sunt influențate de obiectivele afacerii, în general. Ce informații dorești să obții despre piața și despre factorii care o influențează?

Pe baza obiectivelor pe care le atribui studiului de piața vei decide și tipul de studiu de piața pe care dorești să-l utilizezi.

Studiul de piață primar

Este realizat pentru a răspunde întrebărilor specifice afacerii tale (răspunde întrebărilor relevante numai pentru afacerea ta). Acest tip de studiu poate fi realizat în principiu și de tine dacă ai un buget mic, dar poți apela și la o firmă specializată, dar cu cheltuieli mai mari și cu aceleași rezultate.

Studiul de piață primar poate fi realizat prin organizarea de focus grupuri, sondaje, interviuri sau prin observare directă.

Studiul de piață secundar

Studiul de piață secundar îl utilizezi atunci când verifici și analizezi rezultatele unor studii finalizate anterior sau informații deja existente în piață (INSSE, BNR, etc) și pe care le interpretezi conform nevoilor afacerii tale.

Când decizi să utilizezi acest tip de informații pentru luarea deciziilor importante pentru afacere, trebuie să ai în vedere faptul că rezultatele nu sunt specifice afacerii tale (nu au fost realizate pornind de la specificul afacerii tale, ci reprezintă informații generale despre un anumit subiect).

Astfel, este posibil să nu iei în calcul toate variabilele sau să nu ai o vedere de ansamblu asupra informațiilor din studiul secundar, aceasta putând influența negativ deciziilor tale.

studiul de piață primar si secundar

Cu ce tip de studiu de piață să încep?

Cea mai bună abordare ar fi să începi cu studiul de piață secundar. Verificând datele la nivel național sau zonal, sondajele existente, forumuri, grupuri Facebook și alte informații disponibile, vei putea să identifici publicul și piața specifice afacerii tale. După ce vei restrânge grupul țintă, vei putea realiza și un studiu de piața primar, dar cu costuri mult mai mici.

Este important pentru dezvoltarea afacerii tale sa realizezi studii de piața în mod regulat, putând astfel să îți menții afacerea conectata la dinamica economica sau demografica și, eventual, să-ți ajustezi activitatea dacă apar legi, regulamente sau tehnologii noi.

În concluzie, studiul de piața trebuie să fie un instrument utilizat atât de afacerile aflate la început de drum cât și de cele aflate in diverse stadii de dezvoltare și implementare. Studiul de piață poate oferi informații importante despre clienți, poate releva diverse aspecte vitale pentru afacere și poate să ofere soluții pentru rezolvarea problemelor identificate și nu în ultimul rând poate ajuta la identificarea oportunităților de afaceri care stau la baza creșterii afacerii tale.

CE SĂ FACI ÎN CONTINUARE: